luni, 8 martie, 2021
5.9 C
Buzău
EXPRESS SUD-EST ȘTIRI SUD-EST Galați GALAȚI | Zona Port, bogată în istorie, uitată de autorităţi

GALAȚI | Zona Port, bogată în istorie, uitată de autorităţi

GALAȚI | Zona Port, bogată în istorie, uitată de autorităţi

NEWS

Avatar
George Lixandruhttps://expresssud-est.ro
Sunt mândru, ăsta este Oscarul meu! E grozav să trăiesc într-un județ pesedizat, iar niște imbecili, Dumnezeu știe de ce, să considere că, dacă nu sunt cu PSD, nu merit să fiu, sanchi, cineva!

Cândva o zonă care mustea de viaţă, acum un cartier prăfuit şi uitat, care nu mai are nimic din sclipirea de altădată. Bărbații la costum cu pălărie şi doamnele cu rochii lungi care se plimbau cândva pe străzile pietruite, oprindu-se la câte o patiserie, îmbiați de mirosul prăjituri, constituie un peisaj apus de mult, din vremea în care cartierul reprezenta inima oraşului. Cine mai ţine minte faimoasele berării din zona Port sau pescăriile noastre, din care acum au rămas doar ruinele? Prea puţini. Nu mulţi mai ştiu că Galațiul a fost, rând pe rând, cel mai renumit târg de peşte sau cea mai importantă piaţă de cherestea. Tot la noi se negociau şi preţurile la carne, brânză, miere, vin, ceară şi alte produse. Şi totul se întâmpla în zona Port, de unde a început, de fapt, să se dezvolte oraşul, scrie ziarul „Viața liberă” din Galați.

Cu toate astea, autorităţile continuă să ignore cartierul deşi există numeroase probleme care îi supără pe gălățenii care locuiesc acolo.

La întâlnirea cu cititorii de joia trecută, mai mulţi oameni din zonă ne-au spus că şi-ar dori ca şi în cartier la ei să se facă investiţii, aşa cum s-au făcut în alte părţi. Una dintre marele probleme a celor de acolo e că atunci când creşte nivelul Dunării, apele sale inundă strada şi ajung până la blocurile din imediata apropiere a Palatului Navigației. Nu de puţine ori, oamenii s-au trezit cu subsolurile inundate din această cauză.

A.D, în vârstă de 64 de ani, ne-a spus cu părere de rău că în ultimii ani nu s-a făcut nimic pentru cartier şi că tot ce au primit au fost nişte promisiuni care nu s-au concretizat. „S-au mai peticit străzile ici-colo, în rest nimic substanțial”, a declarat acesta.

Cartierul are într-adevăr nevoie de o înfrumusețare, care, însă, întârzie să apară. Există multe clădiri vechi care nu sunt îngrijite, dar şi străzi pline de gropi care dau impresia că nu te-ai afla în oraş.

Cartier pictat în nuanțe închise

Primul lucru de carte te lovești atunci când ajungi în zona Port e atmosfera apăsătoare care pare să planeze peste tot. Peste tot unde ţi-ai arunca privirea nu vezi decât blocuri gri şi bătrâne, maşini înghesuite, clădiri scorojite, bănci ruginite şi străzi care nu au mai văzut asfalt de mult timp. Cu cât intri mai adânc în cartier cu atât constați că totul pare să fie pictat în nuanțe închise. Nu există niciun parc unde gălățenii să se poată relaxa, de altfel, spaţiile verzi sunt o adevărată raritate prin părțile locului. În schimb, fabricile şi întreprinderile sunt mai la tot pasul. Odată ajuns în inima cartierului mirosul de ulei de floarea soarelui devine greu de ignorat, însă gălățenii din Port s-au obişnuit. Pentru ei mirosul şi peisajul sunt la ordinea zilei.

E drept, cartierul Port este îmbătrânit, uitat de vreme şi de cei care ar fi trebuit să investească, dacă nu de dragul lui, măcar de dragul istoriei care se află în spatele lui.

Forţaţi să aştepte autobuzul sub cerul liber

Aşa cum am mai menţionat şi în articolele dedicate exclusiv stațiilor de autobuz, lipsa refugiilor este o problemă pregnantă în multe zone din oraş. E firesc, deci, că nici în Port situaţia nu e diferită. În staţia de autobuz de lângă Liceul Tehnologic de Marină oamenii sunt nevoiţi să aştepte autobuzul sub cerul liber. Singura lor opțiune fiind să se adăpostească sub prelatele chioșcurilor aflate în staţie. Oamenii se plâng că atunci când vine frigul curentul din zonă este greu de suportat.

Scări lăsate în paragină

Puţini ştiu că între strada Alexandru Ioan Cuza, care trece prin spatele Primăriei, şi Strada Dogăriei există încă două seturi de trepte care facilitează accesul către zona Port, aşa numitele vaduri, Negroponte şi Cărăbuş.

Oamenii din zonă cu care am vorbit ne-au spus că nimeni nu a făcut nimic pentru scările respective deşi s-a cerut asta în nenumărate rânduri. Aceştia şi-ar fi dorit ca autorităţile să intervină şi să consolideze treptele. „E o zonă cu mult potenţial, însă nimeni nu doreşte să investească. Păcat de ele”, a spus cu părere de rău un domn în vârstă de cincizeci de ani care locuieşte în zonă.

Ceva mai sus, se află Vadul Cărăbuş, doar că acesta este într-o stare şi mai avansată de degradare.

Ce îşi doresc oamenii să se schimbe în cartier

Una dintre cele mai vechi probleme ale cartierului este lipsa unei pieţe adecvate pentru locuitorii săi. Până acum câţiva ani, gălățenii din zona Port, cunoscută şi sub numele de „Valea Oraşului”, îşi puteau face cumpărăturile necesare din Piaţa Moruzzi, aflată în spatele Spitalului CFR. Acum, din păcate, aceasta nu mai funcţionează. Din această cauză, oamenii îşi doresc cu disperare o piaţă nouă sau poate un supermarket de unde să se poată aproviziona fără să mai fie nevoie să se deplaseze atât de mult pentru asta.

„Pentru cei în vârstă e foarte greu să se ducă să-şi facă cumpărăturile. Dacă nu au rude care să îi ajute atunci sunt nevoiţi să meargă până la cea mai apropiată piaţă”, ne-a spus un domn nemulțumit de situaţia respectivă.

„Când se topește zăpada e cel mai rău”

A doua dorință a celor din zonă este să fie asfaltate toate străzile pentru că, după spusele lor, când plouă ele se umplu de noroi şi când e cald, de praf. „Când se topește zăpada e cel mai rău pentru că apa băltește cu zilele în gropile din asfalt”, a punctat M.I, în vârstă de 50 de ani, care a venit la întâlnirea cu cititorii de joia trecută.

Oamenii sunt nemulțumiți că nu s-a intervenit şi pe străduțele mai mici şi mai înguste din cartier şi că, deşi li s-a promis asfaltare, aceasta întârzie să apară.

Câinii fără stăpân sunt o altă problemă cu care se confruntă cei din „Valea Oraşului”. Oamenii spun că animalele se adună în haită şi că noaptea e foarte periculos de ieşit. Pe lângă asta, căţeii latră şi facă gălăgie. O parte din cei veniţi să vorbească cu noi au fost de părere că serviciul de ecarisaj nu îşi face treaba şi că degeaba se tot plătesc taxe, câinii înmulțindu-se în fiecare an. Alţii, în schimb, consideră că problema vine şi de la oameni. „Mulţi oameni abandonează animale pe unde apucă. Dacă nu există amenzi, nu există legi, aşa se întâmplă” a conchis S.L, în vârstă de 60 de ani.

Cât despre starea generală în care se află cartierul aceasta rămâne neschimbată, autorităţile nearătând niciun fel de interes pentru a face ceva concret.

Garajele, nelipsite chiar şi în Port

La întâlnirea cu cititorii de joia trecută ni s-a adus în atenţie problema garajelor, omniprezentă în mai toate cartierele din oraş. Şi aici oamenii sunt nemulțumiți de prezenţa bateriilor de garaje care sufocă spațiul şi aşa mic dintre blocuri.

Mulţi dintre cei care au vorbit cu noi şi-au exprimat dorinţa ca în locul lor să fie amenajat un parc, un spaţiu de relaxare. „Nu avem unde să ieşim şi noi să stăm la aer curat. Dacă le-ar dărâma, ar putea fi suficient loc pentru un parc mic”, ne-a spus o doamnă care şi-a dorit să rămână anonimă.

Într-adevăr, în zona Port, lipsa parcurilor e o adevărată problemă, care rămâne însă fără rezolvare. Oamenii spun că s-au săturat să aştepte ca autorităţile să întreprindă ceva şi pentru cartierul lor.

Cât despre garaje, mulţi dintre proprietari nu le folosesc pentru a îşi adăposti maşina, ci pe post de magazie. Oamenii se plâng că unii chiar au simţit nevoia să se asigure că au toate condiţiile aşa că şi-au tras şi curent electric, chiar dacă prin metode improvizate. Alţii, se pare, merg mai departe şi fac şi grătare în faţa garajelor, fără să ţină cont că asta îi poate deranja pe cei ce locuiesc la blocurile din apropiere.

Prea multe maşini, prea puţine locuri de parcare

Una dintre primele probleme care ne-a fost expusă la întâlnirea cu cititorii de joia trecută e cea a lipsei locurilor de parcare. Nevoia de parcări este mare, dar se pare că autorităţile nu aud şi continuă să ignore situaţia. „Poate dacă ar mai dărâma din garajele astea, care oricum nu au maşini în ele, poate s-ar mai putea face ceva. Aşa, fiecare parchează pe unde apucă. Asta e situaţia”, a conchis dezamăgit C.I, de 56 de ani.

Vadul „George Enescu”, lăsat să se degradeze

Zona Port ascunde multe secrete, despre care ştiu mai mult cei care locuiesc în zonă. De pildă, nu mulţi au idee că între strada Dogăriei şi strada Egalității există o arteră de legătură, pentru că restul oraşului a dat-o uitării.

Este vorba despre Vadul „George Enescu” care, la o primă vedere, seamănă mai degrabă cu un deal decât cu o stradă, dar care este, de fapt, o o rută de acces rapid către cartierele Port şi Centru.

Din păcate, această „scurtătură” nu este deloc întreținută de autorităţi, care nu au ridicat un deget pentru a o reabilita. Atunci când plouă pentru că se formează bălţi şi noroi care fac ca drumul să fie greu de parcurs, iar atunci când e prea cald se ridică praful şi abia dacă mai poţi respira. Vadul a fost asfaltat în trecut, spun cei de locuiesc în apropiere şi care trec des pe acolo, dar de câţiva ani încoace a fost cu totul ignorat. Când temperaturile scad situaţia e iar îngrijorătoare, pentru că din cauza gheţii care se formează pe drum, există pericolul de accidentare deoarece vadul se află în pantă.

Din păcate, autorităţile nu s-au arătat interesate de reabilitatea vadului, aşa că acesta va continua să se degradeze până ce, probabil, nu va mai rămâne nimic, conchide „Viața Liberă”.

Avatar
George Lixandruhttps://expresssud-est.ro
Sunt mândru, ăsta este Oscarul meu! E grozav să trăiesc într-un județ pesedizat, iar niște imbecili, Dumnezeu știe de ce, să considere că, dacă nu sunt cu PSD, nu merit să fiu, sanchi, cineva!

PNL, DE DOI BANI SPERANȚĂ

Vine martie cu mâzgă și noroaie pur autohtone, iar ceața ne răscolește toate rănile căpătate în ultimii treizecișiunu de ani. Să ningă dacă e...

Traseiștii Mocanu și Bădulescu sunt OUT!

Incredibil dar adevărat! Cea mai dură lovitură pe care o primesc cei doi traseiști notorii din Buzău. Primele rezultate oficiale ale alegerilor parlamentare ne...

PNL, DE DOI BANI SPERANȚĂ

Vine martie cu mâzgă și noroaie pur autohtone, iar ceața ne răscolește toate rănile căpătate în ultimii treizecișiunu de ani. Să ningă dacă e să fie, nicio criză nu ne mai afectează de mult, ne-am obișnuit să tot primim, pentru voturile noastre, de doi bani speranță, să trecem suferind prin fiecare iarnă,  învățând din suferințe prin primăvară, memorând suferințele vara şi schimbându-le cu altele, mai noi sau mai vechi, toamna. Citește și: Primăria municipiului Buzău lansează jocul „Găsește Tomalăul“ Iarna stă...

TOPUL DE AZI